Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 16 – 20 iunie 2025 Campania naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile : construcții clădiri, lucrări de geniu civil și lucrări speciale de construcții. Obiectivul principal ale campaniei de control s-a axat pe identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare și determinarea acestora să încheie contracte individuale de muncă în vederea diminuării consecințelor sociale și economice negative ce derivă din eludarea prevederilor legale incidente în vigoare precum și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare . Un alt obiectiv esențial al acestei campanii naționale de control l-a reprezentat creșterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă . Totodată a fost verificat modul de respectare a salariului minim specific în acest domeniu . Inspectorii de muncă din cadrul serviciul control relații de muncă angrenați în desfășurarea acestei campanii au efectuat 11 acțiuni de control în urma cărora au fost constatate 26 neconformități față de prevederile legale pentru care au fost dispuse măsuri obligatorii de intrare în legalitate cu termene stricte de realizare . Inspectorii de muncă au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20000 lei . Totodată a fost identificată o persoană care presta muncă nedeclarată, pentru care s-a dispus angajatorului măsura întocmirii și înregistrării contractului individual de muncă și plata contributiilor ce derivă din executarea acestuia . Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioara începerii activității; nepăstrarea la locul de muncă organizat a copiilor contractelor de muncă, neevidentierea, în mod real, în foile colective de prezență, a tuturor orelor de muncă prestate de către salariaț și necompensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite sau cu spor la salariu. Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare urmând ca în perioada următoare inspectorii de muncă să verifice modul de realizare a măsurilor dispuse . Reamintim angajatorilor obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc și evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat , cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru și de a supune controlului inspectorilor de muncă aceste documente. În domeniul securității și sănătății în muncă, campania națională a urmărit în special implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor care își desfășoară activitatea în domeniile construcții clădiri, lucrări de geniu civil și lucrări speciale de construcții . În timpul controlului s-a avut în vedere modul de aplicare a planului de prevenire şi protecţie asumat de angajator, respectiv modul de realizare a măsurilor tehnice, organizatorice şi de altă natură menţionate în acesta. Au fost controlați 5 angajatori care aveau în total 44 de salariaţi, la care au fost constatate 3 neconformități, pentru care inspectorii de muncă din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 5000 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, modificată şi completată, respectiv a Legii nr.108/1999 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii, actualizată. Sancţiunile aplicate au avut bază urmatoarele deficienţe constatate: – Angajatorul nu a asigurat echipament individual de protecție adecvat riscurilor activității desfășurate,tuturor lucrătorilor din cadrul formației de lucru; – Angajatorul nu a inclus in evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; – Căile de circulație și acces la posturile de lucru din cadrul șantierului, nu sunt amenajate astfel încât să poată fi utilizate în deplină securitate de către lucrători. Pentru remedierea neconformităţilor constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri şi termene de intrare în legalitate. (Sursa: ITM Vrancea)
La fața locului au intervenit o autospecială a pompierilor din Tulnici și un echipaj SMURD de la Vidra. Șoferul a rămas conștient și cooperant, iar echipele i-au acordat primul ajutor la locul accidentului.
Conform jurnaldevrancea.ro, incidentul este în curs de stabilire a circumstanțelor, iar autoritățile investighează modul în care s-a produs derapajul, dacă au fost condiții de drum sau alți factori.
Accident rutier pe DN 2D între Tulnici și Focșani, în jurul
.
Un alt accident s-a produs în această seară în jurul orei 19:00 pe centura Focșaniului, între Onassis și Carrefour, în zona destul de circulată.
Impactul a fost destul de puternic, însă nimeni nu a fost rănit, iar evenimentul rutier a fost soldat doar cu pagube materiale.
Acest incident rutier s-a petrecut tot pe centura Focșaniului, între Onassis și Carrefour, iar informațiile principale au rămas aceleași despre pagubele materiale.
Conform jurnaldevrancea.ro, incidentul a fost
.
Pentru obținerea biletelor, elevii pot procura bilete de la casele de bilete din stațiile CFR Călători sau de la agențiile de voiaj, online sau de la automate. Personalul de tren poate ajuta la îmbarcare sau la verificare doar când stația nu are casă de bilete sau când îmbarcarea se face în afara programului.
Elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat beneficiază de bilete gratuite în trafic intern la toate categoriile de
.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit șase clerici: pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I; pr. Cristinel Bocu; pr. Marian Ion, slujitor la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Buzău; pr. George-Sabin Bogdan, paroh la Odobești; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial; arhid. Laurențiu Manea.
În duminica acestei sărbători, credincioșii din Odobești au primit vizita Înaltpreasfințitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. El a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei Sfântul Ioan Evanghelistul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.