Dâmbovițeanul Valentin Mihăilă (25 ani) nu mai este jucătorul italienilor de la Parma. Acesta a fost transferat,vineri seară, la gruparea turcă Caykur Rizespor pentru suma de 2 milioane de euro. După ce a ajuns în Turcia, internaționalul român a efectuat vizita medicală la spitalul Acibadem Fulya, acolo unde a fost supus mai multor investigații. Valentin Mihăilă a semnat un contract valabil pe patru ani cu gruparea turcă. Dâmbovițeanul s-a despărțit de Parma după cinci sezoane petrecute în tricoul „cruciaților”. După transferul în Turcia, Mihăilă a devenit cel mai bine cotat jucător al celor de la Rizespor în acest moment. Internaționalul român este evaluat la 3,5 milioane de euro de transfermarkt.com, în timp ce Dal Varesanovic (24 de ani – mijlocaș ofensiv) este al doilea cu 2,4 milioane de euro cotă de piață. 1,2 milioane de euro pe an este salariul lui Mihăilă la gruparea turcă. „Îi urăm bun venit lui Valentin Mihăilă și îi dorim mult succes în tricoul lui Çaykur Rizespor”, a transmis clubul pe site-ul oficial după realizarea transferului. Parma l-a cumpărat pe Valentin Mihăilă în 2020, când le-a plătit celor de la Universitatea Craiova suma de 9,1 de milioane de euro. În perioada petrecută în Serie A, la Parma, Mihăilă a marcat 15 goluri în 106 de partide, la care se adaugă 12 pase decisive. M.I.
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 14:55, pe DN2 E85, între localitățile Bizighești și Tișița, județul Vrancea. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune provocată de o manevră de întoarcere efectuată neregulamentar. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea și ale Poliției. Salvatorii au acționat rapid pentru extragerea victimelor și acordarea
.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitat să intervină în cursul acestei zile la un accident rutier produs pe DN2/E85, între localitățile Bizighești și Tișița. În urma apelului primit prin 112, echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență la locul evenimentului. Accidentul a implicat două autoturisme, în care se aflau în total opt persoane (patru adulți și patru copii). Două dintre acestea au rămas
.
În ultimele zile, propaganda rusă a dat din nou în clocot. Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), acea instituție care amestecă spionajul cu halucinația geopolitică, a emis un „avertisment” despre cum NATO transformă Moldova într-un „cap de pod militar” împotriva Rusiei, iar cetățenii moldoveni vor fi folosiți drept… „carne de tun”. Da, ați citit bine. Fix țara care a invadat Ucraina, a bombardat blocuri de locuințe și a
.
Seara trecută, în jurul orei 21:00, un subofițer aflat în timpul liber – încadrat de o lună în structurile Jandarmeriei Vrancea, după absolvirea Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi – a observat, în zona unui supermarket de pe strada Bîrsei din municipiul Focșani, un bărbat a cărui fizionomie i-a atras atenția. Pe baza instructajelor și materialelor informative prelucrate la nivelul unității, subofițerul a recunoscut persoana ca fiind posibil vizată de un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.