Deputații europeni doresc prelungirea finanțării UE pentru redresare după 2026
Deputații europeni au aprobat o rezoluție prin care cer extinderea finanțării Uniunii Europene pentru programul de redresare și reziliență (MRR) după anul 2026. Aceștia consideră că este necesar pentru a finaliza investițiile importante și proiectele mari. Rezoluția a fost adoptată cu 421 de voturi pentru, 180 împotriva și 55 de abțineri, menționează vrancea24.ro
În document, deputații subliniază rolul stabilizator al MRR în contextul incertitudinii economice din Europa. Ei remarcă faptul că acest mecanism a evitat fragmentarea pieței interne și a favorizat procesul de redresare. În același timp, solicită ca finanțarea MRR să fie în concordanță cu principiul adăugării și să nu substituie bugetul politicii de coeziune.
Potrivit sursei, deputații cer investiții atât în domeniul apărării, cât și în educație și competențe, precum și mai multe măsuri de cooperare transfrontalieră, inclusiv în transportul feroviar de mare viteză. Ei vor să accelereze și investițiile în protecția socială și în integrarea grupurilor vulnerabile. De asemenea, încurajează statele membre să utilizeze planurile naționale pentru a-și îmbunătăți autonomia energetică, folosind schemele din REPowerEU.
Parlamentul European își exprimă îngrijorarea cu privire la perioada scurtă rămasă pentru finalizarea proiectelor începute cu sprijinul MRR, având în vedere că o parte importantă din jaloane (70%) nu au fost încă atinse. Deputații cer Comisiei să creeze programe flexibile și responsabile, care să se adapteze la schimbări și să asigure previzibilitate pentru finanțare, inclusiv o prelungire de 18 luni pentru proiectele deja avansate.
Notaaza vrancea24.ro că, conform estimărilor, beneficiile pe termen lung ale MRR pentru economia UE ar putea fi de trei până la șase ori mai mari decât banii cheltuiți, însă deputații sunt preocupați de costurile totale ale rambursărilor din fondurile Next Generation EU și de riscul abuzurilor sau dublei finanțări. Ei solicită monitorizare strictă și auditare a cheltuielilor pentru a preveni fraudarea și utilizarea ilegală a fondurilor.
De asemenea, se cere o legătură mai clară între ținte, jaloane și implementarea efectivă a proiectelor și recomandă ca noile instrumente de performanță să țină cont de sugestiile Curții de Conturi Europene. Parlamentul apreciază actualul tablou de bord privind progresul redresării, dar subliniază necesitatea ca acesta să includă și informații despre companiile implicate și partenerii lor, pentru o transparență sporită.
În final, deputatul Victor Negrescu, responsabil pentru buget în Parlament, a declarat: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare euro este cheltuit corect, transparent și are un impact real pentru cetățeni și firme. Dacă nu acționăm acum, investitițiile esențiale riscă să fie rămase neterminate după încheierea mecanismului în 2026. Am cerut o prelungire de 18 luni și ca proiectele nefinalizate să poată fi continuate în alte cadre europene, precum fondurile de coeziune sau InvestEU.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail