Dosar penal pentru posibile abuzuri la spitalul de psihiatrie din Sapoca
Inapoi

Dosar penal pentru posibile abuzuri la spitalul de psihiatrie din Sapoca

Postat pe 18 Jun 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Dosar penal pentru posibile abuzuri la spitalul de psihiatrie din Sapoca
Actualitate

Dosar penal pentru posibile abuzuri la spitalul de psihiatrie din Sapoca

Poliția buzoiană a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, legat de cazurile unor pacienți de la spitalul de psihiatrie din Sapoca

Poliția din Buzău a declanșat o anchetă în cazul unor presupuse abuzuri asupra mai multor pacienți ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Sapoca, secția exterioară Ojasca. Autoritățile au fost sesizate de către inspectorii de la Consiliul de Monitorizare, care au descoperit posibile nereguli în modul în care pacienții erau monitorizați și îngrijiți.

Conform informațiilor oferite de IPJ Buzău, cercetările sunt coordonate de procurori. Potrivit purtătorului de cuvânt, Ane-Mari Vrapciu, reprezentantul unei structuri de control a semnalat că, în timpul unui control în desfășurare, au apărut indicii despre posibile abuzuri legate de modul de îngrijire a pacienților.

Vrapciu noteaza că "ca urmare a sesizării, a fost constituită o echipă complexă de polițiști, care a demarat cercetări specifice sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea situației". La finalul anchetei, anchetatorii vor avea la dispoziție un raport cu concluziile lor, spun reprezentanții poliției.

Potrivit jurnaldevrancea.ro, ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu, iar autoritățile doresc să stabilească dacă drepturile pacienților au fost încălcate în mod intenționat sau din neglijență. La această oră, ancheta este în desfășurare, iar autoritățile promit că vor lua măsurile legale dacă vor fi confirmate abuzuri sau alte nereguli.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Acasa Recente Radio Judete