Modificări majore în circulația din Focșani, aprobate de Comisia pentru Siguranța Circulației
Comisia pentru Siguranța Circulației din Municipiul Focșani a aprobat joi, 5 iunie 2025, un set de măsuri importante pentru infrastructura rutieră a orașului, cu accent pe zona viitorului Palat de Justiție, situat pe strada Lupeni, conform jurnaldevrancea.ro.
Potrivit deciziei, accesul către noul Palat de Justiție va fi realizat prin viraj la dreapta de pe strada Lupeni, iar ieșirea se va face tot spre dreapta, pe strada Cezar Bolliac. În plus, pentru a fluidiza traficul și a crea spații de parcare suplimentare, vor fi introduse sensuri unice pe anumite străzi: de la intersecția dintre străzile Lupeni și Alexandru Vlahuță în direcția străzii Cezar Bolliac, până la Colegiul Național "Unirea". Se va modifica și sensul unic pe strada Alexandru Golescu, în vederea creșterii siguranței și îmbunătățirii fluxului rutier.
Pe lângă aceste schimbări, sursa menționează că autoritățile vor amenaja zone speciale pentru oprirea temporară a mașinilor, unde părinții pot sta pentru a lăsa sau prelua elevii de la Școala "Anghel Saligny" și Colegiul Național "Unirea". Potrivit, aceste măsuri vor fi implementate după data de 14 iulie 2025.
De asemenea, în cadrul ședinței, comisia a avizat introducerea sensurilor unice pe Aleea 1 Iunie din cartierul Sud, precum și instalarea de indicatoare de "Oprirea Interzisă" pe străzile afectate de parcările neregulamentare. Scopul acestor măsuri este creșterea siguranței în trafic și prevenirea blocajelor cauzate de mașinile parcate pe carosabil.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail