Povestea Elenei Irescu, o tânără din sistemul de protecție al statului care a învins obstacolele și a dovedit că se poate: „Într-o lume în care succesul pare adesea rezervat celor privilegiați, povestea Elenei Irescu, o tânără crescută în sistemul de protecție al DGASPC Vrancea, vine ca un contraexemplu puternic. Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Elena este dovada vie că voința, susținerea potrivită și credința pot rescrie orice destin. „Parcursul meu a fost ca o drumeție pe munte – greu, solicitant, dar cu o priveliște care a meritat tot efortul”, spune Elena, cu sinceritate și maturitate. Fără să își ascundă dificultățile, Elena vorbește despre motivația care a dus-o înainte: credința în vocația ei și sentimentul clar că locul ei este în domeniul juridic. În ciuda oboselii sau a rătăcirii temporare, drumul său a fost mereu orientat spre înainte. Elena nu uită să mulțumească celor care i-au fost alături – de la echipa DGASPC Vrancea, în frunte cu directorul Daniela Nicolaș, până la angajați dedicați precum Mihaela Paraschivescu și Raluca Banu, care au ajutat-o constant, chiar și în afara orelor de program. „Niciodată nu mi-au spus că nu se poate. Întotdeauna am căutat împreună soluții. Le mulțumesc din inimă.” Sprijinul esențial a venit însă de la asistenții maternali – părinții ei de suflet – cei care au crescut-o cu dragoste și dedicare încă de la vârsta de patru ani. „Ei mi-au dat aripi și m-au prins când am căzut”, spune Elena, recunoscătoare. Dreptul, ca vocație Inițial visând la o carieră în medicină, Elena a descoperit în Drept o altă formă de vindecare. „Tot chirurg sunt, dar pentru plăgi juridice”, explică ea cu finețe. Anii de facultate au însemnat pentru ea mai mult decât acumulare de cunoștințe – au fost o școală de viață, în care a învățat lecții profunde despre echilibru și responsabilitate. „Dreptul nu este doar despre dosare și rigoare. Este despre oameni. Despre o justiție izvorâtă din iubire, care nu rănește, ci vindecă.” Drumul Elenei nu se oprește aici. Visează să devină magistrat și este hotărâtă să urmeze un program de masterat la aceeași facultate din Iași. Se simte în continuă ascensiune și este pregătită să lupte pentru visul său. Pentru tinerii aflați în sistemul de protecție sau în momente de îndoială, Elena are un mesaj simplu și puternic: „Să creadă în două voci: vocea lor care spune că se poate și vocea lui Dumnezeu care spune pot Eu atunci când tu nu poți!” Elena Irescu nu este doar o tânără care a reușit. Este o lecție vie despre cum se clădește speranța. Despre cum educația, sprijinul comunității și credința pot transforma o viață. Felicitări, Elena! Ești o sursă de inspirație și un exemplu real că, indiferent de unde pornești, poți ajunge acolo unde visezi. DGSPC: Elena, ai parcurs un drum impresionant – de la sistemul de protecție la absolvirea unei facultăți de prestigiu. Cum ai descrie parcursul tău și ce te-a motivat să mergi înainte, indiferent de obstacole? Elena Irescu: Vă mulțumesc pentru apreciere! Despre parcursul meu pot spune că se aseamănă unei drumeții pe munte, în sensul că nu a fost ușor. Ca să poți urca pe munte este nevoie de prudență și perseverență, chiar dacă se instalează oboseala sau te rătăcești pe traseu. Depășind obstacolele, la final, privind în zare, vei ști că priveliștea a meritat efortul. Cât privește motivația, nu pot numi un lucru concret, ea având o orientare preponderent internă. În schimb, pot spune că ceea ce m-a ajutat să depășesc impedimentele care s-au ivit pe cale a fost gândul că acestui loc aparțin, fiind domeniul în care îmi doresc să profesez, iar când ești hotărât cu privire le ceea ce vrei să faci, nu există alt mers al lucrurilor, decât mersul înainte. DGSPC: Cum a contribuit sprijinul oferit de DGASPC Vrancea și alți oameni din jurul tău în formarea ta personală și profesională? Ai avut un model sau o persoană care te-a inspirat? Elena Irescu: Răspunzând în ordinea întrebărilor adresate, din partea DGASPC Vrancea simt că am avut toată susținerea. Țin minte cu claritate una dintre întâlnirile cu doamna director, Daniela Nicolas, în care a exclamat „Fetelor, când aveți nevoie de ceva, veniți la mine, că vă ajut!”. Pe parcurs a demonstrat că ceea ce a rostit nu a fost un simplu cuvânt, ci o promisiunea reală și îndeplinită, fapt pentru care o asigur de recunoștință și deferență. Cea mai multă interacțiune am avut-o cu doamna Mihaela Paraschivescu și cu doamna Raluca Banu, care mi-au oferit ajutorul constant, indiferent despre ce ar fi fost vorba: de la ceea ce aparține sferei demersurilor birocratice până la simple informații și sfaturi, mereu găsind calea cea mai potrivită pentru rezolvarea unor situații problematice. Aprecierea mea are în vedere și ajutorul acordat din partea dumnealor, atunci când acesta a fost oferit cu depășirea programului de lucru. Cel mai mult m-a bucurat faptul că doamnele niciodată nu au spus „Îmi pare rău, dar nu se poate”, ci mereu au spus „Hai să vedem cum putem să rezolvăm problema”, implicarea dumnealor fiind reală, fapt pentru care, profund, le mulțumesc. Cea mai importantă sursă de sprijin a fost din partea asistenților maternali, pentru mine ei fiind mama și tata. Mereu mi-au fost aproape și în lipsa lor multe lucruri nu ar fi fost posibile, începând de la propria viață. Ei au fost cei care m-au crescut de la vârsta de 4 ani și tot ce au făcut, au făcut cu sufletul. Mi-au dat aripi să pot zbura, mi-au susținut zborul și m-au prins când am căzut. De asemenea, o contribuție însemnată în formarea mea personală și profesională pe care simt să o mărturisesc a avut-o un cadru didactic al Universități Alexandru Ioan Cuza din Iași, un luminos dascăl al Facultății de Drept, sub coordonarea căruia am avut onoarea și bucuria de a fi, în vederea realizării lucrării de licență. În această formă umilă, îndrăznesc a-mi exprima prețuirea și recunoștința pe care i le port și încurajez tinerii să descopere această facultate care ascunde profesori cu adevărat valoroși. Cât despre modele, cred că nu avem nevoie de modele, fiindcă avem deja modelul suprem: Dumnezeu. Ajutorul Său a fost de necontestat în tot ceea ce am reușit a întreprinde. Desigur, această discuție este mult prea profundă și complexă pentru o studentă proaspăt licențiată în Drept, dar cred că un jurist adevărat nu trebuie să uite că dreptul nu este despre rigoare și dosare, ci este despre ființe umane, astfel încât el trebuie să aibă dragostea Maicii Domnului pentru oameni și spiritul dreptății lui Dumnezeu: acel tip de dreptate izvorată din Iubire, care nu rănește, ci care tratează și vindecă. DGASPC: De ce ai ales Facultatea de Drept și cum ai simțit acești ani de studii universitare? Ce ți-a plăcut cel mai mult și ce ți s-a părut cel mai dificil? Elena Irescu: Simt că Facultatea de Drept a fost cea care m-a ales pe mine. Când eram mică, îmi doream să fiu medic chirurg. Consider că tot medic chirurg sunt chemată să fiu, dar cu o altă orientare: chirurg pentru plăgi juridice. Acești ani au fost cu adevărat speciali și simt că profunditatea acestei perioade a lăsat o amprentă permanentă în constructul personalității mele. Chiar dacă există riscul de a suna puțin abstract, menționez că cel mai mult mi-a plăcut să observ cum sigla Facultății de Drept, în conținutul căreia este adăugat un element specific, reprezentat în imaginea unei balanțe, s-a transpus în mod real în trăirile mele, constituind echivalentul unor lecții importante pe care le-am dobândit pe parcursul acestor ani, una dintre cele mai de seamă lecții fiind aceea despre echilibru. Cu toții știm că ce este prea puțin nu ajunge și că ce este prea mult strică. Privitor la lucrurile dificile, nu îmi dau seama dacă a existat un lucru pe care să-l pot cataloga drept „cel mai dificil”, însă știu că mi-a fost și încă îmi este greu să respect un program adecvat de odihnă. Fiind obișnuită să învăț preponderent pe timpul nopții, nu reușesc să mă odihnesc suficient sau corespunzător nici măcar în acele zile mai libere, fiindcă reflexul a fost format. Poate părea un lucru mărunt, dar nu este, fiindcă sunt conștientă despre cum starea de oboseală influențează în mod negativ capacitatea atenției și sănătatea, în general. Îmi propun să remediez acest aspect. DGSPC: Care sunt planurile tale de viitor? Intenționezi să profesezi în domeniul juridic? Ai un vis pe care speri să îl transformi în realitate în următorii ani? Elena Irescu: Chiar dacă studiile universitare de licență își cunosc sfârșitul în acest punct, călătoria mea abia începe. Mă simt continuu într-o mișcare ascendentă, din ce în ce mai aproape de visul meu. Îmi doresc să profesez în acest domeniu, în calitate de magistrat, iar în continuare îmi propun să urmez studiile unui program de masterat din cadrul aceleiași universități. DGASPC: Ce mesaj le-ai transmite tinerilor care se află acum în sistemul de protecție și poate nu au încă încredere în ei înșiși sau nu îndrăznesc să viseze departe?