Vrancea a sărbătorit 115 ani de aviație militară în România
În acest sfârșit de săptămână, județul Vrancea a fost gazda unui eveniment special dedicat celebrării a 115 ani de aviație militară în România și a 85 de ani de aviație la Focșani. Evenimentul a reunit comunitatea locală și profesioniști din domeniul aeronautic pentru a marca această ocazie importantă, notează jurnaldevrancea.ro.
Administrația județeană a sprijinit activitatea și a contribuit la organizare printr-un fond nerambursabil acordat în baza Legii nr. 350/2005, pentru proiectul „Destine aeronautice în poarta Focșanilor”. Acest proiect a fost realizat de Asociația Mărășești 1917 - Mareșalul Averescu, condusă de domnul comandor de aviatie lector universitar dr. Janel Tănase.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a felicitat organizatorii și toți cei implicați pentru succesul evenimentului. El a subliniat că astfel de acțiuni permit copiilor și tinerilor să înțeleagă istoria aviației militare și să viseze la un viitor în domeniu: „Felicit organizatorii și pe toți cei implicați pentru reușita acestui eveniment de amploare, prin care copiii și tinerii au intrat în contact cu istoria și, în același timp, cu viitorul zborului românesc. Susținem și promovăm visurile marețe!”.
Pe aerodromul din Focșani a avut loc un miting aviatic impresionant, susținut de piloții Forțelor Aeriene Române. În timpul acestuia au fost prezentate aeronave precum MiG21 Lancer, F16, IAR99 și IAK52, precum și elicoptere IAR330 Puma. De asemenea, au fost organizate demonstrații de parașutism, expoziții de tehnică militară și alte activități care au atras mulți copii și tineri. Totodată, evenimentul a inclus ceremonii comemorative și lansarea inițiativei de a crea Muzeul Aviației Vrâncene, toate sub cerul Vrancei, conform informațiilor oferite de consiliul județean.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail