Un ghid național pentru serviciile de sprijin în doliu, în lucru la Iași
Update 2 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Proiectul „Creșterea accesibilității și a rezilienței la serviciile de îngrijiri paliative prin formare profesională de bază și specializată” a finalizat primul draft al Ghidului de organizare și funcționare a serviciilor de sprijin pentru doliu. Proiectul este coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, împreună cu Universitatea Transilvania din Brașov și Fundația Hospice „Casa Speranței”.
👉 Un ghid necesar pentru sprijinul persoanelor îndoliate
Potrivit unui comunicat, ghidul este destinat dezvoltării unui răspuns profesionist și unitar în sprijinul familiilor și persoanelor îndoliate. Echipa care a realizat documentul a fost formată din specialiști în îngrijiri paliative, psihologie, asistență socială și sănătate publică, provenind din cele trei instituții partenere.
Elaborarea ghidului a fost impusă de lipsa unor servicii standardizate de sprijin pentru doliu în România, în condițiile în care această componentă este recunoscută în legislația națională. Inițiatorii susțin că „absența unui cadru clar de organizare și intervenție conduce la inechități în accesul la suport psihosocial” și generează practici neuniforme în rândul furnizorilor de servicii.
👉 Detalii despre ghid și implementare
Draftul se bazează pe analiza de bune practici internaționale și promovează o abordare interdisciplinară, integrând dimensiuni psihologice, sociale, medicale și spirituale. Ghidul definește standarde de organizare a serviciilor și tipuri de intervenții, având șase axe tematice, printre care doliul normal și doliul anticipativ.
Acest ghid este destinat furnizorilor de servicii de îngrijiri paliative și are scopul de a deveni un document de referință la nivel național. În următoarea perioadă, draftul va trece prin etape de consultare, revizuire și validare, cu pilotarea programată pentru primele luni ale anului 2026 în orașele Iași, Brașov, Oradea și București.