Avertisment în premieră al Curții Internaționale de Justiție asupra schimbărilor climatice: „O ameninţare urgentă şi existenţială”
Inapoi

Avertisment în premieră al Curții Internaționale de Justiție asupra schimbărilor climatice: „O ameninţare urgentă şi existenţială”

Postat pe 23 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Curtea Internaţională de Justiţie, cea mai înaltă jurisdicţie a ONU, a prezentat miercuri, în premieră, un aviz consultativ cu privire la obligaţile legale ale statelor în frânarea fenomenului încălzirii globale, subliniind totodată responsabilitatea pe care o au marii poluatori în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, relatează Reuters. „Consecinţele modificărilor climatice (...) afectează atât ecosistemele naturale, cât şi populaţiile umane” şi „evidenţiază ameninţarea urgentă şi existenţială pe care o reprezintă modificările climatice”, a declarat judecătorul Yuji Iwasawa în pimele minute ale lecturii unor fragmente din avizul - de câteva sute de pagini - pronunţat în acest caz, cel mai important examinat vreodată de această jurisdicţie, argumentează experţii. „Cred că acest aviz poate schimba în mod esenţial situaţia în dezbaterea climatică actuală”, a declarat, anterior, ministrul Modificărilor Climatice din Vanuatu, Ralph Regenvanu. Avizul, cu caracter consultativ, al celei mai înalte autorităţi judiciare a ONU, va stabili o interpretare juridică solidă în fondarea acţiunilor sau deciziilor viitoare ale legiuitorilor, avocaţilor şi judecătorilor din întreaga lume. „Modificările climatice nu sunt un exerciţiu academic. Le trăim zilnic”, a declarat pentru AFP un student din Fiji, Vishal Prasad, în vârstă de 29 de ani. Avizul CIJ este „potenţial una dintre deciziile juridice cele mai importante din vremurile noastre”, declară avocata organizației non-guvernamentale CIEL, care susţine procedura, Joie Chowdhury. Citește și Planeta va depăși în trei ani pragul încălzirii globale de 1,5 grade Celsius, avertizează oamenii de știință ONU i-a însărcinat pe cei 15 judecători ai CIJ să răspundă la două întrebări. În primul rând, ce obligaţii au statele în virtutea dreptului internaţional de a proteja Terra împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră - majoritatea generate de combustia petrolului, cărbunelui şi gazelor naturale - faţă de generaţiile prezente şi viitoare. Iar, în al doilea rând, care sunt consecinţele juridice ale acestor obligaţii asupra statelor ale căror emisii de dioxid de carbon au cauzat pagube de mediu, mai ales unor state insulare vulnerabile, de joasă altitudine. Curtea a organizat cele mai mari audieri din istoria sa, în decembrie, la Palatul Păcii, unde au luat cuvântul peste 100 de oficiali. În două săptămâni de audieri, în decembrie anul trecut, la CIJ, țările bogate au declarat judecătorilor că tratatele existente privind clima, inclusiv Acordul de la Paris din 2015, care sunt în mare parte neobligatorii, ar trebui să constituie baza pentru stabilirea responsabilităților lor. Țările în curs de dezvoltare și statele insulare mici au susținut măsuri mai puternice, în unele cazuri obligatorii din punct de vedere juridic, pentru reducerea emisiilor și pentru ca cei mai mari emitenți de gaze cu efect de seră care încălzesc clima să ofere ajutor financiar. În 2015, la încheierea discuțiilor ONU de la Paris, peste 190 de țări s-au angajat să continue eforturile pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Acordul nu a reușit să frâneze creșterea emisiilor globale de gaze cu efect de seră. La sfârșitul anului trecut, în cel mai recent „Raport privind deficitul de emisii”, care face bilanțul promisiunilor țărilor de a aborda schimbările climatice în comparație cu ceea ce este necesar, ONU a afirmat că politicile climatice actuale vor duce la o încălzire globală de peste 3 Celsius peste nivelurile preindustriale până în 2100. Pe măsură ce militanții încearcă să tragă la răspundere companiile și guvernele, litigiile legate de climă s-au intensificat, cu aproape 3.000 de cazuri depuse în aproape 60 de țări, conform cifrelor din iunie ale Institutului de cercetare Grantham privind schimbările climatice și mediul din Londra. Până în prezent, rezultatele au fost mixte. În luna mai, o instanță germană a respins un proces între un fermier peruvian și un concern energetic german, însă avocații acestuia și ecologiștii au afirmat că acest caz, care a durat un deceniu, reprezintă totuși o victorie pentru cazurile legate de climă, care ar putea genera procese similare. La începutul acestei luni, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, care are jurisdicție asupra a 20 de țări din America Latină și Caraibe, a declarat, într-un alt aviz consultativ, că membrii săi trebuie să coopereze pentru a aborda schimbările climatice. Militanții susțin că avizul de miercuri al Curții ar trebui să fie un punct de cotitură, chiar dacă hotărârea în sine este consultativă. Hotărârea ar putea, de asemenea, să faciliteze statelor să ceară socoteală altor state cu privire la probleme climatice precum poluarea sau emisiile.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

15:15

Mai multe locuri de muncă disponibile în următoarea săptămână prin AJOFM Vrancea

În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea se află, la momentul actual, 330 locuri de muncă disponibile, transmise de agenți economici și instituții publice. Se caută ajutor bucătar-6, ajutor ospătar-2, ambalator manual-13, alpinist utilitar-10, operator confecționer-90, consilier juridic-1, agent securitate-6, îngrijitor clădiri-1, îngrijitor animale-5 ingineri-4, lucrător comercial-12, manipulant mărfuri-15, lăcătuș mecanic-2, muncitor necalificat în industria confecțiilor-5. Oferta integrală afișată de AJOFM Vrancea o găsiți în tabelul de
Image Description

13:47

ULTIMA ORĂ SAJ Vrancea și ISU Vrancea, subordonate Galațiului! Este vorba despre o nouă reorganizare a serviciilor pentru situații de urgență!

Un nou proiect de lege aflat pe masa Departamentului pentru Situații de Urgență stârnește îngrijorare la nivel județean. Este vorba despre o Ordonanță de Urgență a Guvernului care propune comasarea inspectoratelor pentru situații de urgență și a serviciilor județene de ambulanță în așa-numite „servicii teritoriale”, fiecare grupând câte două județe. În această nouă formulă, Vrancea va fi alipită Galațiului — dar sub conducerea totală a acestuia. Practic, instituțiile vrâncene –
Image Description

12:42

Puncte de prim ajutor în Focșani, pe perioada caniculei

Întrucât temperaturile din următoarele zile vor fi extrem de fierbinți, ajungând și la 40 de grade, SVSU Focșani, Școala Postliceală „Hippocrate” și Școala Postliceală „Vasile Alecsandri” vor acționa pentru amplasarea unor puncte de prim ajutor pe perioada avertizărilor meteo de caniculă. Vineri (26 iulie) vor fi amenajate două puncte de prim ajutor în zonele Piața Moldovei și Grădina Publică iar sâmbătă (27 iulie) vor fi amenajate alte trei asemenea puncte
Image Description

12:40

IPJ Vrancea, activități preventive pentru copii și părinți

În perioada 22-24 iulie 2025, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat mai multe activități educativ-preventive, dedicate copiilor și părinților din Focșani, Panciu și din cadrul D.G.A.S.P.C. Vrancea. La Grădinița „Regatul poveștilor” din Focșani, cei mici au învățat cum să traverseze în siguranță strada, ce semnificație au semnele rutiere și cum să reacționeze dacă se pierd de părinți. În orașul Panciu, la Asociația „Lumea
Image Description

12:22

Oficial: meciul dintre Adjud și Focșani, din Cupa României la fotbal, anulat din cauza retragerii echipei focșănene din toate competițiile

Dragi suporteri, Dorim să vă informăm că meciul programat în cadrul Turului 1 al Cupei României, dintre CSM Adjud 1946 și CSM Focșani 2007, care trebuia să se dispute în data de 30 iulie 2025, ora 17:30, pe terenul nostru de la Complexul Sportiv – Baza sportivă a Municipiului Adjud, a fost anulat. Decizia vine în urma unei adrese transmise de clubul CSM Focșani 2007 către Federația Română de Fotbal,
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:18

- Arad - Pacient IMOBILIZAT, cu parastezii la mâini și picioare, tratat cu succes la Spitalul Județean

Caz medical de excepție la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad: un pacient de 55 de ani, imobilizat la internare, a fost salvat și externat pe propriile picioare. Un bărbat de 55 de ani, ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe cu parestezii severe la mâini și picioare, a fost diagnosticat cu poliradiculonevrită – o boală neurologică rară, dar extrem de gravă. Medicii din Secția Clinică Neurologie au confirmat diagnosticul în
Image Description

15:15

- Vrancea - Mai multe locuri de muncă disponibile în următoarea săptămână prin AJOFM Vrancea

În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea se află, la momentul actual, 330 locuri de muncă disponibile, transmise de agenți economici și instituții publice. Se caută ajutor bucătar-6, ajutor ospătar-2, ambalator manual-13, alpinist utilitar-10, operator confecționer-90, consilier juridic-1, agent securitate-6, îngrijitor clădiri-1, îngrijitor animale-5 ingineri-4, lucrător comercial-12, manipulant mărfuri-15, lăcătuș mecanic-2, muncitor necalificat în industria confecțiilor-5. Oferta integrală afișată de AJOFM Vrancea o găsiți în tabelul de
Image Description

15:12

- Maramures - In memoriam Dorel Cherecheș – Ce ar fi însemnat aniversarea a 77 de ani – Interviu apărut acum 55 de ani, în ziarul “Pentru socialism”

Sper să ajung pe plaiuri natale (Discuție cu Dorel Cherecheș, student la Universitatea din Brașov, premiant la Concursul de educație și învățământ forestier de la Stockholm). Deși ne preocupă succesul tău de la Stockholm (premiu la concursul de educație și învățământ forestier) să începem, totuși, cu biografia. Care ar fi momentele mai importante ale existenței tale? Să începem, în acest caz, cu nașterea: anul 1948, localitatea Ferneziu, cartier, acum al
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete