Mai mulți indieni s-au dus cu viză de turist în Rusia și acum famiile lor au început să primească saci cu cadavre. "Satul e în doliu"
Inapoi

Mai mulți indieni s-au dus cu viză de turist în Rusia și acum famiile lor au început să primească saci cu cadavre. "Satul e în doliu"

Postat pe 03 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Mai mulți indieni care s-au dus cu viză de turist în Rusia în speranța că vor găsi un loc de muncă susțin că au fost forțați să lupte pentru armata rusă în Ucraina. Familiile lor au vorbit pentru Sky News despre războiul în care aceștia au ajuns să lupte fără să vrea. Au semnat contracte ale Ministerului rus al Apărării fără să știe despre ce e vorba și au fost trimiși în prima linie a frontului, de unde au slabe speranțe că se vor întoarce în viață. Ajunși în Rusia cu vize de turist, bărbații din India au fost arestați de autoritățile ruse pe motiv că ar fi încălcat legislația vizelor și li s-a spus fie să servească timp de un an în armata rusă, fie riscă 10 ani de închisoare. Li s-au confiscat telefoanele și pașapoartele și au fost duși într-o tabără militară unde au fost obligați să semneze un contract în limba rusă. După 15 zile de antrenament, au fost trimiși la luptă. Ajay, fratele mai mare al lui Ravi, în vârstă de 20 de ani, care luptă în prima linie a declarat pentru Sky News: „A fost păcălit, trebuia să fie un ajutor și l-au forțat să intre în războiul din Ucraina. Asta e înșelăciune. A fost pus să semneze un contract în limba rusă pe care nu îl înțelegea, le-au spus că fie merg la închisoare pentru 10 ani, fie luptă în război. Nu au avut de ales”. Sky News a cerut un punct de vedere de la ambasada Rusiei din Delhi, dar nu a primit încă niciun răspuns. Familia lui Sahil, în vârstă de 20 de ani, este disperată, ultima veste despre tânăr fiind că e în spital după ce a fost rănit. „Suntem disperați, toți ne-am îmbolnăvit gândindu-ne la el”, spune fratele mai mare, Aman, care a arătat reporterului Sky News o copie a raportului medical. „Găsise un loc de muncă în armată, dar nu știa că va fi trimis la război. A fost rănit de o bombă aruncată dintr-o dronă. De îndată ce se va face bine, va fi trimis înapoi în prima linie. După aceea, nu mai există nicio șansă să se întoarcă." Pentru Jaiveer, așteptarea unui apel de la fratele său mai mic Baldev, care se află în prima linie la Luhansk, este chinuitoare. "A trebuit să păstrăm acest lucru secret în fața soției lui. E doar tristețe acasă. Tot satul este în doliu. De fiecare dată când vorbim, ne roagă să-l aducem înapoi. Este prea periculos", a spus Vikram, fratele mai mare al lui Rajendra, care luptă alături de Baldev. Mulți dintre cei care au ajuns în această situație disperată sunt oameni săraci, din orașe mici, unde șomajul, veniturile în scădere și o economie rurală aflată în dificultate i-au forțat pe mulți să caute o șansă la o viață mai bună în străinătate. Familiile au vândut pământ și s-au împrumutat de bani pentru a-i ajuta să plece. Nu se știe exact despre câți indieni este vorba, dar ar putea fi zeci, scrie Sky News. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, a declarat: „Facem presiuni pe lângă autoritățile ruse ca să ne elibereze oamenii blocați acolo. De asemenea, le-am spus cetățenilor noștri să nu se aventureze în zona de război și să evite să fie prinși în situații dificile. Suntem în contact permanent cu autoritățile ruse atât aici, la New Delhi, cât și la Moscova." Între timp, familiile încep să primească acasă cadavrele celor uciși pe front. Luna trecută, Hemil Mangukiya din Surat și Mohammad Asfan din Hyderabad au fost uciși în prima linie. Ajay arată un videoclip de 90 de secunde cu fratele său, Ravi, care se află într-un tanc în mijlocul exploziilor. "Nu există nicio șansă să supraviețuiești acestui bombardament. Aud exploziile în jurul meu. Suntem blocați aici, nu există nicio scăpare, nu avem cum să scăpăm de bombele din drone", a spus el în înregistrare. Au trecut trei săptămâni de când Ajay nu a mai auzit de fratele lui. Între timp, Sky News a primit un mesaj video trimis din regiunea Zaporojie de către Harsh Kumar, în vârstă de 19 ani: „Suntem în prima linie în Ucraina, blocați în armata rusă. Tocmai am terminat o misiune de 10 zile în prima linie și este foarte periculos. S-ar putea să nu ne găsiți nici măcar cadavrele. După două zile vom fi trimiși înapoi. Vă rugăm să ne scoateți de aici. Facem din nou apel la guvernul indian să ne scoată de aici”. Familiile spun că bărbații nu au fost plătiți de ministerul rus, dar că este ultimul lucruri la care se gândesc acum. Tot ce își doresc este ca ei să se întoarcă și, pe zi ce trece, așteptarea devine tot mai chinuitoare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

16:16

Ziua Salvamont România (1 august) marcată de un apel disperat pentru salvarea… salvatorilor

În loc să sărbătorească, Salvamont România trage un semnal de alarmă dur: sistemul național de salvare montană se află în pragul colapsului funcțional. Președintele Salvamont România, profesorul Sabin Cornoiu, avertizează că actuala structură de intervenție funcționează la doar 17,85% din capacitatea operativă necesară, ceea ce face ca fiecare misiune de salvare să fie o cursă contracronometru dusă cu resurse minime și eforturi extreme. „Cu mare dificultate reușim să răspundem sută
Image Description

15:23

ULTIMA ORĂ Accident cu motocicletă la Slobozia Bradului! Un bărbat a fost transportat la spital!

Astăzi, 1 august, în jurul orei 14:58, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2 E85, pe raza localității Slobozia Bradului, la limita cu județul Buzău. În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă. În urma impactului, motocicleta a luat foc, iar șoferul acesteia a fost preluat de un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri
Image Description

14:59

MEGA escrocheria de la Chișinău: Cum suveranismul de fațadă ajută propaganda Kremlinului să câștige teren în Europa

Există momente în care istoria nu se repetă, dar este silită să se parodieze. Conferința „Make Europe Great Again” (MEGA), pusă în scenă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și partenerii săi ideologici – populiștii europeni reciclați, influenceri cu simpatii putiniste și oportuniști ai spațiului post-sovietic – a fost exact asta: o parodie ieftină a modelului trumpist MAGA, dar cu scopuri mult mai periculoase. Dacă Donald Trump a folosit MAGA
Image Description

14:53

Creștere a înmatriculărilor de mașini noi în iulie! În ansamblu, piața auto rămâne în scădere!

Industria auto din România a înregistrat în luna iulie 2025 un reviriment neașteptat pe segmentul autoturismelor noi. Potrivit datelor publicate de ACAROM, au fost înmatriculate 16.362 de autoturisme noi, în creștere cu peste 25% față de aceeași lună din 2024. Este cel mai bun rezultat lunar al acestui an, un posibil semn că interesul pentru mașini noi revine treptat în rândul consumatorilor. Totuși, dacă ne uităm la perioada ianuarie–iulie, piața
Image Description

14:38

Accident în Focșani! Trei mașini implicate!

Vineri, 1 august, în jurul orei 13:30, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, a avut loc o coliziune între 3 autoturisme. În urma impactului, două persoane au fost rănite ușor și transportate la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete