Președintele unei țări africane aflat la putere de 40 de ani va candida pentru un nou mandat
Inapoi

Președintele unei țări africane aflat la putere de 40 de ani va candida pentru un nou mandat

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Yoweri Museveni, în vârstă de 80 de ani, preşedinte al Ugandei de aproape patru decenii, va candida în ianuarie 2026 pentru un nou mandat, a anunţat marţi partidul său, Mişcarea de Rezistenţă Naţională (NRM). ONU şi unele organizaţii pentru drepturile omului sunt îngrijorate de reprimarea opoziţiei în ţara est-africană, înaintea alegerilor prezidenţiale şi legislative prevăzute pentru anul viitor, consemnează, AFP, potrivit Agerpres. NRM a publicat pe site-ul său de internet un comunicat care arată că liderul „încearcă să păstreze posturile de preşedinte al NRM şi de port-drapel al partidului la alegerile din 2026". Preşedintele instanţei electorale a formaţiunii politice, Tanga Odoi, a precizat pentru AFP că preşedintele Museveni va depune în 28 iunie două formulare: „primul pentru a-şi exprima interesul pentru preşedinţia NRM şi al doilea pentru a se prezenta ca port-drapel al partidului la următoarele alegeri generale". Odoi a afirmat că „în interiorul partidului toate posturile sunt deschise şi îi aşteptăm pe toţi cei care doresc să se prezinte" alături de Museveni pentru cele două funcţii. Museveni conduce autoritar Uganda din 1986. Lider al opoziţiei ugandeze este în prezent Robert Kyagulanyi, cunoscut ca Bobi Wine, care a declarat luna trecută presei că va candida din nou. Fostul cântăreţ, în vârstă de 43 de ani, a fost principalul rival al lui Museveni la scrutinul prezidenţial din 2021, iar în ultimii ani a fost arestat sau i s-a fixat domiciliu obligatoriu de mai multe ori. Opoziţia a acuzat la ultimele alegeri că procesul electoral este fictiv, campania fiind marcată de intimidări, arestări şi violenţe. Un alt opozant cunoscut, Kizza Besigye, fostul medic personal al lui Museveni, a fost răpit din Kenya în noiembrie anul trecut şi inculpat într-o curte marţială ugandeză sub acuzaţia de trădare, pentru care se poate pronunţa inclusiv pedeapsa capitală. Museveni a promulgat săptămâna trecută o lege care permite judecarea civililor în instanţe militare; criticii se tem că actul normativ va fi folosit împotriva opoziţiei, în vederea alegerilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

00:02

Horoscopul zilei de 25 iunie 2025

Dragoste: O discuție sinceră cu partenerul aduce claritate. Nu evita subiectele sensibile.Carieră: Ai parte de recunoaștere pentru eforturile recente. Fii pregătit pentru o propunere interesantă.Sănătate: Energie bună, dar ai grijă să nu exagerezi cu efortul fizic. Dragoste: Tentația unei relații noi te poate pune în încurcătură. Gândește înainte să acționezi.Carieră: E o zi bună pentru planuri pe termen lung. Evită riscurile financiare.Sănătate: Posibile dureri de cap. Odihna este esențială azi.
Image Description

21:49

Trenurile CFR vor circula mai încet din cauza temperaturilor ridicate

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că, în contextul caniculei din următoarele zile, trenurile vor circula cu viteză redusă în zonele unde temperatura șinelor depășește 50 de grade Celsius. Măsura este necesară pentru a preveni incidente și pentru a menține siguranța pasagerilor. Pe toată rețeaua feroviară, echipele CFR monitorizează constant infrastructura și intervin rapid, dacă apar probleme.
Image Description

21:29

Toate centrele comerciale din România, obligate de ANPC să facă deratizare de urgență

Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgență deratizare și dezinsecție, a anunțat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezența gândacilor în food court-uri și controale care au confirmat probleme de igienă. Controalele comisarilor ANPC au confirmat infestări cu insecte în zonele destinate alimentației publice, o situație pe care autoritatea o califică drept „inacceptabilă”. Sesizările consumatorilor s-au înmulțit în ultima perioadă, determinând intervenția drastică.
Image Description

18:58

Proiectul pentru fluidizarea traficului, încă un pas spre a deveni lege. Ce este ”Regula fermoarului”

Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce „regula fermoarului”, ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 19 iunie, a fost prezentată de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean,
Image Description

16:07

Puncte de prim-ajutor în Focșani, în perioada caniculei. Unde sunt amplasate

Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, Școala Postliceală “Hippocrate” organizează 3 puncte de prim ajutor pe perioada codului galben de caniculă din zilele 24-25 iunie 2025. Întrucât în Focșani se anunță temperaturi foarte ridicate (+38 ˚C) și un indice de confort termic ce va depăși 80 ITU au fost amenajate trei puncte de prim ajutor în:
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:40

- Brasov - Talent crescut la Kids Tâmpa, în Superliga României! Daniel Sandu semnează cu Oțelul Galați

Academia Kids Tâmpa Brașov are un nou motiv de mândrie! Daniel Sandu, un tânăr jucător crescut cu grijă în cadrul clubului brașovean, a semnat un contract pe patru ani cu Oțelul Galați, echipă din Superliga României. Daniel Sandu va împlini 18 ani în doar câteva zile, însă deja și-a scris primul capitol important din cariera sa de fotbalist profesionist. A început să joace fotbal la vârsta de doar 7 ani,
Image Description

01:17

- Dambovita - Energia electrică se întrerupe temporar la Bezdead! Află detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 25.06.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
Image Description

01:10

- Olt - Barbu: Încă nu s-a luat o decizie de prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

Florin Barbu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat marți, pentru B1 TV, că încă nu au decis dacă va fi prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, dar cert e că măsura a scăzut prețurile de când e în vigoare. Plafonarea ar urma să expire de la 1 iulie. Barbu a vorbit și despre secretarii de stat din Ministerul Agriculturii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete