Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile parlamentare din Moldova. Motivul deciziei de la Chișinău
Inapoi

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile parlamentare din Moldova. Motivul deciziei de la Chișinău

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chişinău. Cererea privind constituirea blocului electoral a fost înaintată CEC de către patru partide politice: Partidul „Renaştere”, Partidul Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei, Partidul „Şansa” şi Partidul „Victoria”, informează Radio Moldova şi EFE, preluate de Agerpres. Comisia electorală a solicitat celor patru partide date care să confirme componenţa organelor executive şi asigurarea cvorumului, denumirea blocului, lista numerică şi nominală a membrilor fiecărui partid politic, capacitatea juridică a persoanei delegate să reprezinte blocul, documente contabile care să confirme suportarea cheltuielilor direct de către partidele politice care au participat la 6 iulie 2025 la constituirea blocului la Moscova. Citește și: UE lovește rețeaua lui Ilan Șor cu sancțiuni pentru tentative de destabilizare a Republicii Moldova Potrivit CEC, reprezentanţii blocului nu au reacţionat în mod corespunzător la aspectele semnalate, dimpotrivă, au negat existenţa unor carenţe. Referitor la denumirea şi simbolul electoral al blocului, CEC a precizat că numirea este identică cu a unuia dintre partidele constituente ale acestuia, fapt inadmisibil conform normelor legale. Într-o hotărâre similară, care a trecut controlul legalităţii în instanţele de judecată în anul 2024, Comisia Electorală Centrală respinsese cererea şi refuzase înregistrarea blocului electoral cu o denumire identică. Unul dintre motivele neînregistrării era tocmai denumirea blocului electoral propus spre înregistrare, identică cu cea a Partidului „Victoria”. Pe de altă parte, Comisia, în urma sesizării Serviciului de Informaţii şi de Securitate (SIS)a evidenţiat implicarea directă a lui Ilan Şor, lider al partidului politic „Şor”, declarat neconstituţional prin hotărârea Curţii Constituţionale din 2023, în formarea aşa-numitului bloc electoral. SIS a sesizat Comisia despre desfăşurarea, pe 6 iulie, la Moscova, a unui eveniment în cadrul căruia au fost prezenţi membrii implicaţi în solicitarea înregistrării blocului electoral şi Ilan Şor, care a anunţat public intenţia blocului „Victoria” de a depune actele pentru participarea la alegerile parlamentare şi schimbarea puterii politice din Republica Moldova „cu orice preţ”. Conform constatărilor SIS, acţiunile de la acest eveniment relevă un atentat la ordinea constituţională existentă, cu instigare la nerespectarea ordinii constituţionale, creând o stare de ostilitate faţă de instituţiile statului. „Comisia consideră că implicarea directă a unei persoane care exercita funcţia de lider al unui partid declarat neconstituţional în constituirea şi promovarea unui bloc electoral reprezintă nu doar o încălcare a prevederilor legale, ci şi o formă de continuare mascată a activităţii partidului interzis, în contradicţie cu efectele obligatorii ale hotărârii Curţii Constituţionale şi legislaţiei în vigoare. Comisia Electorală Centrală a atras atenţia că partidele politice constituente, după intrarea în vigoare a modificărilor, nu s-au disociat de partidul politic declarat neconstituţional”, a subliniat CEC. În timp ce membrii CEC dezbăteau subiectul, un grup de simpatizanţi ai Blocului „Victoria” au protestat în faţa instituţiei. Blocul Victoria a organizat în 6 iulie la Moscova un congres în cadrul căruia oligarhul fugar Ilan Şor- condamnat definitiv în Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară - a anunţat intenţia blocului de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În cadrul evenimentului, acesta a spus că prima pe lista de candidaţi va fi actuala başcană a Găgăuziei, Evghenia Guţul, vizată în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului partid „Şor”. Totodată, Şor a afirmat că singura salvare a Republicii Moldova este o uniune cu Federaţia Rusă, conform Radio Moldova. Autorităţile de la Chişinău au condamnat evenimentul politic organizat de blocul „Victoria” şi l-au calificat drept „un act de trădare de ţară”. De asemenea, după organizarea acestui congres, mai multe partide politice de la Chişinău au cerut autorităţilor să interzică participarea Blocului „Victoria” la alegerile parlamentare şi să investigheze implicarea politicienilor moldoveni în acţiuni ”antistatale”. Citește și: Republica Moldova, teren de testare pentru mașinăria de dezinformare a Rusiei. Alegerile din toamnă vor fi decisive în războiul hibrid „Şase membri ai comisiei au votat în favoarea respingerii înregistrării blocului Pobeda (Victoria) în calitate de concurent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, iar trei s-au abţinut”, a indicat pe Telegram forţa politică condusă de Ilan Şor. Blocul „Victoria” este format din partide proruse, eurosceptice care se opun alinierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În locul Uniunii Europene, ei pledează pentru aderarea R.Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică, condusă de Rusia. Vasile Bolea, un reprezentant al blocului, a numit decizia CEC drept una „politică” şi a promis că o va contesta în instanţă. „Am asigurat absolut tot ce prevede legislaţia. (...) Vom merge în instanţă. Vom lupta!”, a spus Bolea, citat de EFE. Un alt opozant, Alexei Lungu, al cărui partid Şansă face parte din blocul Pobeda, a asigurat că în 28 septembrie, în ziua alegerilor, se va „repara totul”. Citește și: Procurorii din R. Moldova cer nouă ani de închisoare pentru guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul Conform sondajelor, partidul proprezidenţial Acţiune şi Solidaritatea (PAS, aflat la putere) ar urma să câştige alegerile din septembrie, deşi opoziţia pro-rusă speră să învingă dacă se aliază. La fel, ca la alegerile prezidenţiale şi referendumul proeuropean din octombrie anul trecut, când un rol decisiv l-a avut diaspora, cheia victoriei şi de data aceasta par să fie moldovenii din diasporă, care lucrează şi trăiesc în ţări precum România, Italia, Spania şi Portugalia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

19:55

Protecția Consumatorilor a închis 7 cluburi cunoscute din Costinești și Vama Veche

Vineri seară, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut 27 de controale în cluburile din Vama Veche şi Costineşti. Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli și au luat măsuri drastice: amenzi și închidere de activități economice. Șapte cluburi cunoscute din cele două stațiuni au fost închise temporar: Big Twin Max (Club Max Caffe), El Comandante, Kaluda Beach, OPUS BEACH, Club D’or, Club Gossip, Discoteca Vox Maris. În cele 27
Image Description

17:28

Bărbat din Răstoaca în stare gravă după ce a căzut de pe casă

Astăzi, în jurul orei 14:08, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a fost alertat în legătură cu o persoană inconștientă, căzută de pe o casă în localitatea Răstoaca. La fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță de tip C2, cu medic, care a găsit un bărbat în vârstă de 62 de ani în stare de inconștiență, prezentând multiple traumatisme provocate de căderea de la o înălțime de
Image Description

17:26

Scandal într-un restaurant din Focșani! Mai multe persoane au ajuns la poliție pentru cercetări

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 03:07, polițiștii vrânceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiul Focșani, mai multe persoane de sex masculin provocau scandal. La fața locului au intervenit două echipaje de poliție, un echipaj de jandarmi și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului și luarea măsurilor legale care se impun. În urma intervenției,
Image Description

17:23

Ce spune Poliția despre scandalul de azi noapte, din Focșani: 2 bărbați au acuzat 3 tineri de agresiune

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 03:07, polițiștii vrânceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiul Focșani, mai multe persoane de sex masculin provocau scandal. La fața locului au intervenit două echipaje de poliție, un echipaj de jandarmi și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului și luarea măsurilor legale care se impun. În urma intervenției,
Image Description

17:18

Încă un motociclist rănit în accident, în Vrancea

La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 14:03, polițiștii vrânceni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 2D, în localitatea Lepșa, comuna Tulnici. În eveniment a fost implicat un motociclist de 21 de ani, din județul Galați, care, potrivit primelor cercetări, ar fi pierdut controlul direcției din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, pe sensul de mers
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:06

- Olt - Horoscop 20 iulie 2025. Claritate, consecvență și sinceritate: cheia relațiilor și succesului personal

Horoscop 20 iulie 2025. Ziua de 20 iulie 2025 aduce pentru toate zodiile un accent special pe comunicare directă, clarificarea intențiilor și menținerea unui ritm constant în activități. Consecvența în gândire și în fapte poate aduce soluții, iar sinceritatea în relații va fi apreciată mai mult ca oricând. Pe Berbeci, consecvența îi definește astăzi: dacă mențineți ritmul, veți termina ce ați început. În relații, clarificarea așteptărilor previne conflictele. Taurii sunt
Image Description

01:01

- Olt - Noile tarife liberalizate la electricitate. Furnizorii și-au ajustat ofertele ca să nu-și piardă clienții

Piața de energie s-a liberalizat, de la 1 iulie, după eliminarea mecanismului de plafonare compensare, iar primele facturi majorate vor ajunge la români începând cu luna august. Românii privesc cu îngrijorare spre calendar, așteptând facturile pentru consumul de energie electrică aferente primei luni după eliminarea schemei de compensare. Până atunci își fac socoteli și estimări, încercând să ghicească valoarea pe care o vor avea de plată. Inițial, după liberalizarea de
Image Description

00:54

- Olt - Județele Olt, Dolj și Teleorman, sub Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat

Oltul se va afla, azi și mâine, alături de județele Dolj și Teleorman, sub o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Atenționarea este valabilă de la ora 12.00 și va dura până mâine la ora 10.00. „Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete