Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen
Inapoi

Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen

Postat pe 29 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Daniel Suciu, cel care a prezidat şedinţa Camerei Deputaţilor, a fost nevoit să suspende plenul de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru nu a mai vrut să plece de la microfonul la care deputaţii iau cuvântul în timpul dezbaterilor. Social-democratul Daniel Suciu i-a cerut, în mai multe rânduri, lui Grosaru să meargă la locul său în bancă şi i-a transmis că „orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă”, iar „dumneavoastră aţi încălcat orice regulă”. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici”, i-a mai spus Suciu. „Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis deputatul PSD. Deputatul neafiliat Andi Grosaru a cerut cuvântul pe procedură, iar preşedintele de şedinţă, deputatul PSD, Daniel Suciu i l-a acordat. „Situaţia nu este rezolvată în ceea ce priveşte legalitatea şedinţelor Camerei Deputaţilor, datorită implicării acestei instituţii în alegerile locale. Aceste chestiuni au şi un impact financiar, nu se vor putea face decontările de către competitorii electorali care deja afişează pancarte, bannere”, a afirmat Andi Grosaru. Când nu a mai vrut să părăsească tribuna plenului, Suciu i-a cerut să meargă la locul său şi a cerut să fie consemnat că îl cheamă la ordine pe deputatul neafiliat, aceasta fiind prima sancţiune pe care o poate face preşedintele de şedinţă. „Domnule Grosaru, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Domnule Grosaru, mai spun o singură dată, ultima oară, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Vreau să consemneze stimata doamnă că îl chem la ordine pe domnul Grosaru. Este prima sancţiune pe care preşedintele de şedinţă poate să o facă. Dacă a doua oară vă invit frumos să mergeţi în locul dumneavoastră şi nu o faceţi, o să rog unul dintre chestori să vă însoţească drăgăstos la loc. Dacă şi aceste rugăminţi nu sunt îndeplinite, o să vă fac eu personal, preşedintele de şedintă, sesizare în biroul permanent şi o să cer sancţionarea dumneavoastră. Vă mulţumesc mult, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc”, i-a spus Suciu lui Grosaru. Deputatul Andi Grosaru a continuat să comenteze de la tribuna plenului, moment în care Daniel Suciu a spus: „Am rugămintea la unul dintre chestorii Camerei Deputaţilor să îl invite pe domnul Grosaru la loc”. „Eu conduc şedinţa, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc. Nu staţi cu fundul la sală, vă rog domnule Grosaru. Orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă. Dumneavoastră aţi încălcat orice regulă. Vă mulţumesc. Doamna Prună îmi pare rău, se pare că nu vă pot da cuvântul până nu pleacă domnul Grosaru. Ce să fac dacă nu există niciun chestor în Camera Deputaţilor care să înlăture un om care ţine ostatică o sală de şedinţă. Vă rog, domnule Grosaru, părăsiţi microfonul. Rog liderii de grup să vină la prezidiu”, a precizat Daniel Suciu. Deputatul PSD care a prezidat plenul de luni i-a mai spus lui Andi Grosaru că el nu funcţionează cu şantaj, drept pentru care va suspenda şedinţa şi va cere şi sancţionarea deputatului neafiliat în Biroul permanent al Camerei. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici. Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis Suciu. Andi Grosaru nu este la prima abatere de acest fel într-un plen al Camerei Deputaţilor. Pe 20 septembrie 2023, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a sesizat Biroul permanent al Camerei pentru a lua măsurile disciplinare care se impun faţă de deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru, pe motiv că acesta a afirmat, în plenul din 5 septembrie 2023, că în acest grup parlamentar „avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor a precizat, în sesizarea făcută către Biroul permanent, că Grosaru a afirmat următoarele: „Într-adevăr, în acest COM este vorba despre recomandări ale Consiliului. Este vorba despre încurajarea cercetării ştiinţifice, este vorba despre pescuit, este vorba despre vulnerabilităţile rechinilor, ţestoaselor. Dar nu ştiu să fi existat rechini sau ţestoase în Moldova sau în Rusia. De altfel, aceste animale sunt reprezentative în domeniul lor. Rechinii, ţestoasele sunt vertebrate, de altfel, ele reprezintă ceva. Ceea ce este important este că în fostul grup parlamentar al minorităţilor naţionale avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Astfel, pe 3 octombrie 2023, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor l-a sancţionat pe deputatul Andi-Gabriel Grosaru cu reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde per intervenţie pe o perioadă de două luni, la şedinţele Camerei Deputaţilor, notează News.ro. Deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru a contestat sacţiunea care i-a fost aplicată, prin decizia Comisiei juridice de a îi fi redusă durata luării de cuvânt la 10 secunde pe o intervenţie la microfonul tribunei plenului pentru o perioadă de două luni, însă Camera Deputaţilor a respins această contestaţie, pe 24 octombrie 2023.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

06:47

Zi de hram la Mănăstirea Sihastru

Mănăstirea vrânceană Sihastru și-a sărbătorit duminică, 29 iunie 2025, hramul, închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cu această ocazie, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitori în biserica așezământului din comuna Ploscuțeni. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei. Din soborul de clerici au
Image Description

00:10

Horoscopul zilei de 30 iunie 2025

Este o zi excelentă pentru a finaliza proiecte începute mai demult. Ai multă energie și o determinare de invidiat. În plan sentimental, fii atent(ă) la nevoile partenerului. Sfatul zilei: Nu ignora detaliile – ele fac diferența. O zi bună pentru relaxare și reîncărcare. Ai tendința să te izolezi puțin, dar acest lucru îți va face bine. Financiar, fii atent(ă) la cheltuieli impulsive. Sfatul zilei: Timpul petrecut cu tine însuți e
Image Description

23:28

Curs de Instalator Tehnico Sanitar, în Focșani

O carieră stabilă și bine plătită! Înscrie-te acum! Îți dorești un job nou în domeniul tehnic? Cererea pentru instalatori calificați este constantă datorită nevoii de întreținere și modernizare a sistemelor sanitare și de gaze. Ce face instalatorul? Instalatorul tehnico-sanitar și de gaze este un specialist care se ocupă de montarea, întreținerea și repararea instalațiilor sanitare și a celor de gaze. Un curs de instalator tehnico sanitar și gaze, poate deschide
Image Description

10:18

Alertă de intensificări ale vântului și astăzi

Meteorologii au emis și pentru ziua de astăzi o atenționare cod galben de vânt. Până diseară, în Moldova (inclusiv Vrancea), Dobrogea și estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50-70 km/h. De asemenea, meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor fi, local, și în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70-80 km/h.
Image Description

09:39

Fotbal: Victoria Gugești joacă azi pentru promovarea în Liga 3

Meci important, astăzi, pe stadionul din Gugești. Campioana Superligii Vrancei la fotbal, sezonul 2024-2025, luptă pentru promovarea în Liga 3. CSL Victoria Gugești va întâlni pe CS Agigea, campioana județului Constanța. În meciul tur al barajului de promovare, constănțenii s-au impus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat din penalty. Vrâncenii sunt capabili să câștige în retur la o diferență mai mare, astfel încât să obțină promovarea în Liga 3.
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:15

- Galati - Cine spală şi dezinfectează refugiile Transurb Scris de Anca Melinte Luni, 30 Iunie 2025 08:00

Primăria Galaţi tocmai a atribuit contractul pentru spălarea, curăţarea, igienizarea şi dezinfecţia celor 324 de adăposturi de călători din staţiile Transurb firmei CFI Solutios SRL. Valoarea contractului este de 128.952 de lei fără TVA. Dacă numele firmei vă sună cunoscut, aflaţi că Primăria a încheiat şi anul trecut un contract similar, cu aceeaşi firmă. Şi la acelaşi preţ - 128.952 de lei (25.909 euro) fără TVA. Greu de spus dacă
Image Description

08:09

- Dambovita - România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna

Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz. La dublu rame feminin, Simona Radiș și Magdalena Rusu s-au impus cu timpul de 06 min 59 sec 04/100, fiind urmate la peste cinci secunde de Cehia (07:05.35). Florin Arteni și Florin Lehaci au obținut victoria la dublu rame masculin, în 06 min 17 sec 57/100,
Image Description

08:06

- Constanta - Accident cu 3 victime în Inel II, la intersecția străzilor Eliberării și Caragiale! Au intervenit Ambulanța și SMURD

Potrivit primelor date transmise de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, accidentul s-a produs la intersecția străzilor Eliberării cu I.L. Caragiale. La locul intervenției au fost direcționate echipaje din cadrul SAJ Constanța, respectiv, un echipaj SAJ C2 (pentru urgențe la cel mai înalt nivel), unul SAJ B2, dar și un echipaj SMURD B, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. La accidentul din Inel II, cadrele medicale au găsit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete