Ministrul Sănătății, ironizat după ce a postat meniul „de restaurant” de la spitalul din Târgu Mureș. „Am vrut să arăt că se poate”
Inapoi

Ministrul Sănătății, ironizat după ce a postat meniul „de restaurant” de la spitalul din Târgu Mureș. „Am vrut să arăt că se poate”

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Val de comentarii ironice și critice pe pagina de Facebook a MinisteruluI Sănătății la postarea în care ministrul Alexandru Rogobete laudă mâncarea oferită pacienților la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș. În fotografiile postate, meniul arată ca la restaurant: somon cu broccoli și baby morcovi, iar ministrul dă spitalul drept exemplu de respect pentru pacienți și laudă conducerea. Doar că, în comentarii, oamenii râd de „inocența” ministrului și îi reproșează că a mers în control anunțat, „ca pe vremea lui Ceaușescu”. Rogobete a spus la Digi24 că a primit fotografii de la pacienți cu mâncarea din alte spitale și că va merge în mai multe controale. „Când anunțați aceste vizite, logic că vor găti meniuri de 4 stele”, scrie un utilizator, în timp ce mulți îi sugerează să treacă intempestiv la ora mesei prin spitale dacă vrea să alte realitatea, nu ceva regizat. Iar alții dau exemple de meniul real pe care îl primesc pacienții: „pâine cu margarină și salam de porc”, „pate, pâine și un cubuleț de unt” sau „ouă fierte și brânză”. Hrana pacienților costă 22 lei pe zi pentru regimul comun și 33 pentru regimul special. Din acești bani, trebuie pregătite trei mese pe zi. „Am văzut comentarii, am și răspuns la o mare parte din ele. Sunt justificate reacțiile, în condițiile în care în foarte multe alte unități sanitare lucrurile nu stau deloc bine”, a spus Rogobete la Digi24. El a spus că a ales spitalul din Târgu Mureș „pentru că acolo a fost vizita făcută pentru șantierele care se întâmplă prin PNRR” și că managerul spitalului știa despre acest lucru. „Nu a fost o alegere expres pentru mâncarea din spital, dar eu aș vrea să fac o altă mențiune. Am vrut și vreau în continuare să arăt și exemplele pozitive prin care se înțelege foarte clar că se poate, iar la Târgu Mureș nu a fost în plan să mănânc. La Târgu Mureș a fost spontană decizia de a arăta bucătăria și mâncarea. Am vizitat blocul alimentar al spitalului, care este impecabil și care se regăsește și în alte unități sanitare, la Bistrița, inclusiv la Universitar, în București”, a spus el. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „Am întrebat și voi întreba public managerii în care nu se poate să explice de ce au condiții care lasă de dorit și voi face foarte multe vizite în viitorul apropiat, și anunțate și neanunțate, în unitățile sanitare și voi arăta realitate așa cum este ea. Nu vreau să zic că în toate spitalele este ca la Târgu Mureș, ca la Bistrița, ca la Timișoara sau ca la Universitar, în București”, a explicat Rogobete. „Eu am vrut să arăt doar că se poate și că nu este o problemă de finanțare și de sistem, pentru că cel mai ușor lucru al unui manager este să spună că nu-i ajunge finanțarea și că este o problemă de sistem și că el nu are ce să facă, or eu nu sunt de acord cu acest lucru. Din acest motiv am vrut să arăt un exemplu, două, trei, pozitive, ca oamenii să vadă că se poate și apoi sigur și cu verificările în locurile în care mi se spune frecvent că este o problemă de sistem și că nu se poate”, a continuat el. Rogobete a amintit că pe site-ul Ministerului Sănătății a fost lansat un formular online, prin care pacienții au început deja să trimită fotografii cu mâncarea din spitale. „Există spitale în care se păstrează acest trend pozitiv, adică oamenii își fac treaba și respectă pacienții și au grijă de modul în care îi tratează, inclusiv prin alimentație. Și am primit și fotografii care lasă de dorit și locuri în care mă voi duce cu siguranță, pentru că este în continuare foarte greu de înțeles de ce unora le ajung cei 22 lei și altora nu. Problema este la management și la modul în care pun preț pe calitatea actului medical, care cuprinde și alimentația. Nu este un act separat”, a spus Rogobete. El a spus că managerii de spitale care nu își respectă pacienții vor fi sancționați. „Voi lua toate măsurile legale pe care le am la dispoziție pentru a-i sancționa, chiar și cu solicitarea, pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă spitalul nu este în subordinea Ministerului Sănătății, eu nu am nicio putere asupra managerului, pentru că nu eu numesc acel manager. Eu tot ce pot să fac este să trimit Corpul de control și Inspecția sanitară de stat, dar voi avea grijă să le cer public demisia tuturor celor care nu își respectă pacienții din unitatea sanitară”, a mai spus ministrul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

19:07

Autostrada A7 nu pierde niciun ban din fonduri UE

”Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) anunţă că România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat”, a transmis, marţi, Ministerul Transporturilor. Potrivit instituţiei, ajustările financiare necesare – determinate de creşterile
Image Description

18:29

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs marţi seara, la ora 18:10, în judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 60 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 25 km nord-vest de Focşani, 67 km sud-vest de Bârlad, 77 km sud de Bacău, 80 km nord de Buzău, 91 km est de Sfântu-Gheorghe şi 96 km nord-vest de
Image Description

18:15

Rezultate Definitivat în Vrancea: peste 60% promovabilitate înainte de contestații

Astăzi, 15 iulie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a anunțat public rezultatele probei scrise din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025. Potrivit datelor oficiale, toate cele 108 lucrări încărcate pe platforma de evaluare au fost corectate, fără ca vreuna să fie anulată în centrul de evaluare. Candidații au susținut proba scrisă la 28 de discipline diferite, în funcție de specializările pentru care au validat fișele de înscriere.
Image Description

17:27

Vrâncean lăsat fără permis în Buzău din cauza vitezei

Ca și colegii lor din Vrancea, polițiștii din Buzău desfășoară periodic acțiuni de combatere a indisciplinei în trafic și de depistare a șoferilor certați cu legea. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii buzoieni au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale, 51 de conducători auto fiind sancţionaţi corespunzător, șase dintre ei predând permisele pentru 90 de zile.
Image Description

16:39

VIDEO Dragoș Ciobotaru, președinte PNL Vrancea: Cei care vor să revină în PNL să-și ceară scuze că au atacat PNL

În cadrul unei ediții speciale a News Talk Vrancea24, președintele PNL Vrancea, deputatul Dragoș Ciobotaru, a vorbit despre provocările guvernării și despre măsurile de austeritate – adoptate deja și cele în pregătire – ale Guvernului Bolojan. Liderul județean al PNL susține că următoarele măsuri de austeritate pe care le va propune Executivul vor viza tocmai aspectele pe care le cer românii: reducerea veniturilor celor din companiile și agențiile naționale, eliminarea
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:56

- Iasi - IRO Iași mizează pe atragerea a 57 de milioane de lei prin intermediul a două proiecte pentru paleative și prevenirea cancerului colorectal

Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a depus două proiecte importante prin Programul Sănătate 2021–2027, în valoare totală de aproape 57 de milioane de lei, pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale esențiale în regiunea Nord-Est. Unul dintre proiecte vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă, iar celălalt se concentrează pe prevenirea cancerului colorectal în rândul persoanelor vulnerabile. Primul proiect, cu o valoare de 21,9 milioane lei, urmărește modernizarea și extinderea infrastructurii
Image Description

03:47

- Iasi - Titularizare 2025: Prezență de aproape 96% la proba scrisă în județul Iași. Peste 2.400 de candidați au susținut examenul

Proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar (Titularizare) a fost organizată marți, 15 iulie. În județul Iași, prezența a fost de 95,8%. Pentru acest concurs, la nivelul județului Iași, s-au înscris 2.518 candidați, dintre care 546 de candidați provin din promoția curentă. În cele șase centre de examen organizate în județul Iași, s-au prezentat 2.414 de candidaţi (95,8%) din 2.518. Dintre aceștia, 125 s-au
Image Description

03:07

- Iasi - Studiu revoluţionar la Stanford: un test de sânge poate estima vârsta biologică a organelor umane

Cercetători de la Universitatea Stanford au dezvoltat un test inovator care determină vârsta biologică a organelor umane prin analiza unei singure fiole de sânge. Publicat în revista Nature Medicine, studiul coordonat de profesorul Tony Wyss-Coray ar putea schimba fundamental abordarea medicală de la „tratarea bolii” la „îngrijirea sănătăţii”, scrie news.ro. Folosind inteligenţa artificială, testul compară nivelurile a mii de proteine din sânge cu valorile medii la o anumită vârstă şi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete