
Prințul moștenitor al Iranului cere înlăturarea regimului ayatolahilor și se oferă să conducă tranziția. „Acesta este momentul nostru”
Fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi, aflat în exil, a cerut sprijinul comunității internaționale pentru înlăturarea regimului ayatolahilor de la Teheran. El a anunțat lansarea unei platforme prin care opoziția internă să își coordoneze acțiunile împotriva dictaturii și s-a oferit să conducă tranziția către un Iran „liber și democratic”, relatează Reuters. „Suntem un popor mândru, străvechi şi rezistent”, a declarat Reza Pahlavi luni, într-o conferinţă de presă la Paris.