Demisii și restructurări la Apele Române după nereguli depistate la Paltinu și Buzău
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că directorul general al Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia. De asemenea, potrivit deciziilor luate, conducerea Administrației Bazinale Buzău-Ialomița și a ESZ Prahova, firma responsabilă de tratarea apei din lacul Paltinu, urmează să fie schimbată după constatări ale Corpului de Control.