Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă, alături de cea Catolică și alte confesiuni creștine, îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două figuri fundamentale ale creștinismului. Această zi nu este doar o comemorare a vieților lor, ci și o reafirmare a misiunii apostolice de răspândire a credinței. Petru (numit inițial Simon) a fost unul dintre cei doisprezece apostoli aleși direct de Iisus Hristos. Pescar din Betsaida, a fost primul care L-a mărturisit pe Hristos ca „Fiul lui Dumnezeu” și este adesea considerat întemeietorul Bisericii din Roma. Numele „Petru” (gr. Petros = piatră) îi simbolizează rolul de temelie a Bisericii: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). Pavel, cunoscut mai întâi ca Saul din Tars, nu a fost unul dintre cei doisprezece, ci un fost prigonitor al creștinilor care s-a convertit în mod spectaculos pe drumul Damascului. Devenit cel mai activ misionar al primului secol, a răspândit creștinismul în lumea greco-romană și este autorul a numeroase epistole din Noul Testament. De ce sunt sărbătoriți împreună? Petru și Pavel reprezintă două moduri diferite, dar complementare, de a sluji credința: Petru – tradiția, apartenența la poporul evreu, structura Bisericii; Pavel – deschiderea spre lume, misiunea către neamuri, gândirea teologică profundă. Deși au avut neînțelegeri doctrinare (vezi Epistola către Galateni), au fost uniți de aceeași credință și de martiriul suferit la Roma, în timpul persecuției împăratului Nero, în jurul anului 67 d.Hr. Această sărbătoare are o însemnătate deosebită în viața Bisericii, fiind o zi de rugăciune pentru unitatea creștină, pentru că cei doi apostoli care simbolizează reconcilierea dintre diversitate și unitate. de asemenea, încheie Postul Sfinților Apostoli, o perioadă de pregătire spirituală pentru credincioși dar este și prilejul de a reflecta asupra curajului mărturisirii credinței, chiar și cu prețul vieții. În popor, această zi are o rezonanță aparte. Este numită și „Moșii de Sânpetru”, fiind asociată cu pomeni pentru cei adormiți. În unele zone, se dau de pomană colivă, mere, colaci și lumânări. Sfinții Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii celor închiși, iar în penitenciare din România se oficiază slujbe speciale.
Meteorologii au emis și pentru ziua de astăzi o atenționare cod galben de vânt. Până diseară, în Moldova (inclusiv Vrancea), Dobrogea și estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50-70 km/h. De asemenea, meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor fi, local, și în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70-80 km/h.
.
Meci important, astăzi, pe stadionul din Gugești. Campioana Superligii Vrancei la fotbal, sezonul 2024-2025, luptă pentru promovarea în Liga 3. CSL Victoria Gugești va întâlni pe CS Agigea, campioana județului Constanța. În meciul tur al barajului de promovare, constănțenii s-au impus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat din penalty. Vrâncenii sunt capabili să câștige în retur la o diferență mai mare, astfel încât să obțină promovarea în Liga 3.
.
În ședința de Guvern de vineri a fost aprobată Ordonanța de Urgență propusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind prelungirea termenelor de aplicare a două măsuri esențiale din domeniul agroalimentar: – Termenul de aplicare a OUG nr. 67/2023, care vizează limitarea temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază, a fost prelungit cu 3 luni, până la 30 septembrie 2025. Măsura are ca scop combaterea creșterii excesive a
.
1. Sindicatele din învățământ au anunțat primele proteste de amploare în stradă. Profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul și sediile mai multor partide politice. Sindicatele din învățământ anunță organizarea unor acțiuni de pichetare în zilele de 9 iulie, 10 iulie, 14 iulie și 15 iulie 2025, între orele 11:00 -13:00, la sediile Guvernului, Parlamentului și ale partidelor PNL, PSD si USR. (Libertatea) 2. Sistemul de burse din România este cel mai
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.