Astăzi, 6 august 2025, o delegație a Partidului Național Liberal – Filiala Vrancea, condusă de președintele Dragoș Ciobotaru, a participat la ceremoniile comemorative organizate la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, marcând 108 ani de la una dintre cele mai importante bătălii din istoria României. În semn de respect față de sacrificiul celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, reprezentanții PNL Vrancea au depus o coroană de flori la monumentul eroilor. Gestul a exprimat nu doar recunoștință, ci și angajamentul față de valorile pentru care aceștia s-au jertfit. Evenimentul solemn, organizat de autoritățile județene în parteneriat cu Garnizoana Focșani, a reunit oficialități naționale și locale, cadre militare și civile, veterani de război și cetățeni ai județului Vrancea. Ceremonia a inclus intonarea Imnului Național, un serviciu religios, discursuri oficiale, depuneri de coroane și defilarea Gărzii de Onoare. Delegația liberală a fost formată din consilieri locali și județeni, primari și lideri ai organizațiilor locale PNL. Participarea acestora a fost un gest de conștiință civică, reafirmând atașamentul față de memoria eroilor și față de valorile istorice ale națiunii române. „Astăzi, la 108 ani de la începutul bătăliei care a înscris în istoria României pagini de glorie veșnică, îmi plec fruntea cu smerenie în fața eroilor noștri din Vrancea și din întreaga țară. Pe câmpiile încinse ale verii lui 1917, între Siret și Putna, strămoșii noștri au înălțat un zid de neclintit împotriva celor care voiau să frângă libertatea acestui pământ. Sub comanda generalului Eremia Grigorescu și sub jurământul sacru „Pe aici nu se trece!”, ostașii români au apărat cu sânge fiecare palmă de glie străbună. Ca vrâncean, port în suflet recunoștința față de cei care au stat pavăză la Mărășești, Muncelu și Doaga, unde astăzi odihnesc laolaltă țărani și cărturari, ofițeri și soldați, uniți în aceeași jertfă. Ei nu au întrebat ce le va aduce ziua de mâine — au știut doar că țara avea nevoie de ei atunci, chiar cu prețul vieții.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru furt, după ce i-ar fi sustras unui ospătar telefonul mobil cu care prelua comenzi, în timp ce se afla într-un restaurat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, furtul a fost sesizat ulterior în mediul online iar oamenii legii au demarat cercetări pentru identificarea persoanei care ar fi sustras telefonul. „În ziua de 5 august a.c.,
.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Sascut, condamnat de autorităţile franceze pentru comiterea unor furturi armate, a fost prins de poliţiştii din localitate. „Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Franţa, fiind condamnat la opt ani de închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de furt armat, prevăzute de Codul Penal francez, săvârşite pe teritoriul acestui stat, prejudiciul creat fiind de
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a aplicat amenzi în valoare de peste 120.000 de lei, în urma controalelor efectuate în perioada 28 iulie – 1 august, în cadrul Campaniei naţionale pentru verificarea modului în care angajatorii cetăţenilor străini respectă legislaţia muncii şi securităţii în muncă, informează, miercuri, ITM Brăila. Campania a urmărit combaterea muncii nedeclarate în rândul lucrătorilor străini, asigurarea condiţiilor legale de muncă şi promovarea conformării angajatorilor români cu
.
39% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că nu sunt mulțumiți de salariul pe care îl câștigă în prezent. 52,8% se declară mulțumiți doar într-o oarecare măsură, în timp ce doar 8,2% nu au motive de nemulțumire din acest punct de vedere. Din acest motiv, aproape 70% spun că au ajuns să resimtă des sau foarte des presiune financiară în viața de zi cu zi.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.