Președintele Nicușor Halici a efectuat o vizită de lucru pe drumul județean DJ 204E, sectorul Mirceștii Străjescu – Doaga, pentru verificarea stadiului lucrărilor de modernizare și a fazei determinante privind balastul (grad de compactare și profilare). În urma discuțiilor cu proiectantul și cu dirigintele de șantier, s-a constatat că lucrările executate până în prezent sunt conforme proiectului tehnic și standardelor în vigoare pentru drumurile județene. Constructorul a demonstrat o mobilizare bună, respectând graficul de execuție. Stadiul actual al lucrărilor: • finalizarea stratului de balast compactat; • urmează așternerea stratului de piatră concasată; • în luna septembrie se va aplica primul strat de asfalt (binder) pe o porțiune a drumului; • ulterior, vor fi executate șanțurile adiacente. Totodată, s-a solicitat: • reașezarea și compactarea suplimentară a balastului în anumite zone; • suplimentarea cisternelor cu apă, pentru reducerea disconfortului cauzat de praf și asigurarea unor condiții decente de utilizare a drumului.
UPDATE: Conform IPJ Vrancea, „un bărbat în vârstă de 75 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205H, nu a respectat indicatorul STOP, amplasat la intersecția cu DN2-E85 și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a ambilor conducători auto, care au fost transportați la o
.
În perioada 18 – 22 august 2025, polițiști ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Vrancea, Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative Vrancea și Serviciile Publice Comunitar Locale de Evidență a Persoanelor Panciu și Mărășești, au desfășurat patru activități de educație pentru promovarea integrității în rândul cetățenilor beneficiari ai acestor servicii publice. Cu această ocazie, a fost
.
Județul Vrancea se află sub incidența unui cod de vreme rea. Conform unei informări transmisă de ANM, începând de vineri, de la ora 12:00 și până la ora 21:00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Vântul va bate cu putere în rafale de 50…70 km/h. Pe arii restrânse va cădea grindina și asta în timpă ce în intervale
.
La data de 21 august 2025, la ora 21:51, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin apel la 112, de către un angajat al unei stații de carburanți din municipiul Tecuci, cu privire la faptul că mai mulți bărbați se agresează fizic în zona pompelor de alimentare. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, care au identificat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 38
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.