
se aprobă proiectul de modernizare a drumului județean 205L în Vrancea
Consiliul Județean Vrancea a aprobat în unanimitate nota conceptuală și tema de proiectare pentru modernizarea drumului județean 205L, pe mai multe tronsoane, de la intersectia cu DJ 205D din Grumaz până la intersecția cu DN2D în Tulnici. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a subliniat că această investiție este urgentă și necesară, având în vedere starea actuală a infrastructurii. El a explicat că deteriorarea drumului afectează siguranța circulației și dezvoltarea comunităților .