Începând cu 1 august 2025, cetățenii pot solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de localitatea în care își au domiciliul. Mai mult, aceștia pot alege ca ridicarea CEI să se facă de la un alt serviciu decât cel unde a fost depusă cererea. Facilități pentru cei aflați în alte județe sau în situații urgente Această măsură este utilă pentru: Programările online – cu prioritate pentru cazurile urgente Programările pentru CEI se pot face online, pe HUB-ul de servicii electronice al MAI: hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta. Se recomandă verificarea periodică a platformei, întrucât locurile disponibile se actualizează constant în funcție de anulări. Persoanele care au prioritate la programare: Noutate: Aceste categorii pot face programări pe o perioadă extinsă de 45 de zile (față de 30 de zile anterior). Costuri și gratuități pentru CEI și CIS Cartea Electronică de Identitate (CEI) este gratuită la prima solicitare pentru orice persoană care a împlinit vârsta de 14 ani sau o va împlini în următoarele 30 de zile, până la data de 30 iunie 2026, datorită finanțării din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Începând cu 1 august 2025, CEI are un cost de 70 lei (TVA inclus) în următoarele situații: Cartea de Identitate Simplă (CIS) este disponibilă contra cost, indiferent de situație. Prețul CIS este de 40 lei (TVA inclus).
Sâmbătă (2 august) la prânz, la ora 11:42:23 (ora locală a României), în Zona Seismică Vrancea a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe Scara Richter, la adâncimea de 115,4 kilometri.
.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat vineri seara, la Antena 3 CNN, că al doilea pachet de măsuri fiscale pregătit de Guvern va aduce sancțiuni mai dure pentru angajatorii care folosesc muncă la negru. Cea mai importantă schimbare: eliminarea plafonului maxim al amenzilor. „Astăzi, un angajator poate fi amendat cu până la 10.000 de lei per angajat nedeclarat, în limita a 200.000 de lei. Asta înseamnă că poți avea până
.
Românii se pregătesc de o nouă minivacanță în luna august, odată cu sărbătoarea religioasă a Adormirii Maicii Domnului, marcată pe vineri, 15 august 2025. Conform Codului Muncii, această zi este considerată liberă legală, astfel că angajații vor beneficia de un weekend prelungit, cu trei zile consecutive de odihnă: vineri (15 august), sâmbătă (16 august) și duminică (17 august). Este o ocazie binevenită pentru o escapadă de vară sau pur și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.